+40 728 960 370 office@premiumedu.ro

Swiss School of Management

Descriere

Swiss School of Management (SSM) este o instituție de învățământ superior privată, acreditată, având sediul în Roma și fiind asociată grupului INSEEC. SSM se află în centrul istoric al orașului, mai precis în zona Campo di Fiori, în campusul aparținând de University of Washington. Comunitatea studențească a universității se remarcă prin diversitate, cu membri care provin din întreaga lume.

Programele de studiu oferite sunt acreditate la standarde internaționale (International Accrediting Bodies) și institutul în sine a primit o certificare a calității din partea EduQua. Avându-și originea în Elveția, SSM a decis să își mute campusul universitar astfel încât studenții să se poată bucura de toate avantajele oferite de Roma în ceea ce privește oportunitățile culturale și atmosfera metropolitană, luând în calcul și costurile reduse, care permit o accesibilitate financiară mai mare.

Standardele înalte la care SSM își desfășoară activitatea sunt menținute prin recrutarea elitei studențești, orientată către obiecte de interes precum literatura, științele exacte și științele sociale. Calitățile candidaților trebuie să se afle în deplină concordanță cu interesul manifestat pentru conceptele de business, management și leadership.

Costuri

  • Taxa de scolarizare – € 7.650 – 25.800/an
  • Cazare – €  700-800/luna
  • Cost of living – € 250 – € 400/lună

CURSURI UNIVERSITARE

UNDERGRADUATE

    • Diploma in Business Administration
    • Higher Diploma in Business Administration
    • Master of Business Administration MBA
    • Dual MBA
    • Capital MBA in collaboration with INSEEC Paris/London
    • Master in Criminology (Italian language)
    • Master in Luxury Management, Innovation & Branding
    • Professional Fashion Influencer Program

    POSTGRADUATE

     

    Contacteaza un consilier Premium Edu

    Pentru a obtine mai multe informatii despre studiul in strainatate, tabere academice, burse, voluntariate sau internshipuri, programeaza-te pentru o sedinta de consiliere gratuita.
    Foloseste formularul de contact sau suna la: +40 728 960 370.